Show content!
| Aikido-Calea Armoniei O-Sensei Morihei Ueshiba, întemeietorul Aikido-ului, a spus: “Nu există nici o învăţătură secretă; adevăratul progres poate fi realizat de oricine munceşte cu hotărâre în acest sens”.Iată mesajul trimis prin Aikido tuturor oamenilor. Cuvântul “Aikido” se compune din trei ideograme, fiecare cu înţelesuri de sine stătătoare: Ai – armonie, echilibru, unitate; KI – energie, spirit, formă interioară; Do – cale, metodă, mod de viaţă. Deci Aikido s-ar putea traduce într-o primă aproximaţie ca “metoda armonizării diverselor energii”, cum ar fi de exemplu: energia musculară şi cea mentală, sau: energia internă (a omului) şi energia externă a naturii, a societăţii, a adversarilor, etc... Principiul de bază din Aikido derivă din vechea filozofie orientală a echilibrului universal intre cele două forţe antagoniste dar complementare: Yin – forţa negativă (întunericul, slăbiciunea, etc...) şi Yang – forţa pozitivă (lumina, tăria, etc...). Tehnicile Aikido-ului aplică practic acest principiu al echilibrului contrariilor prin adaptarea imediată a felului apărării la felul atacului, eventual chiar prin devansarea atacului în sensul că apărarea începe deodată cu atacul: deci armonie, unitate. Urmând principiul de bază de a nu avea competiţii – ceea ce a redus interesul celor mulţi (din păcate) care nu văd în sport decât violenţă şi lupte pentru victorie, Aikido-ul învaţă, pe baza unei milenare înţelepciuni că cea mai valoroasă victorie este cea obţinută fără luptă. Un vechi proverb spune: “Când elefantul cade, nu te băga sub el pentru a-l susţine; dar când a căzut poţi să-l împingi pentru a-l ajuta să se ridice.” Orientalii zic: “O felie de portocală are acelaşi gust ca o portocală întreagă.” Această trăsătură se reflectă şi în Aikido, cu influenţe corespunzătoare asupra practicanţilor: cumpătare în mişcări, în consumul de hrană, modestie, folosirea exerciţiului fizic în scopul întreţinerii sănătăţii şi prevenirii bolilor, educarea politeţei şi a stăpânirii de sine în orice împrejurare. Aikido se bazează pe exercitii fizice de luptă şi principii filozofice vechi de mii de ani. Aikido a apărut în 1925, ca metodă de autoapărare, fiind întemeiată de 
maestrul japonez Morihei
Ueshiba. Acesta a pus la punct, a sintetizat şi codificat
procedeele sale, la fel cum a făcut Jigoro Kano în 1882
pentru Judo.Antrenamentele de Aikido, la fel ca cele din alte Arte Marţiale japoneze înrudite: Judo, Kendo, Karate-do, Kyu-do etc. (toate acestea alcătuiesc BUDO – calea perfecţionării umane prin metode de luptă), se desfăşoară într-o atmosferă de civilizaţie desăvârşită, principala grijă fiind să nu produci nici un rău partenerului. Este însă vorba de o astfel de pregătire fizică şi morală, care să-ţi permită ca în orice moment să dai tot ce poţi. Se constată că cine reuşeşte prin antrenamente să ajungă la o “participare totală” în Aikido, ajunge, aparent fără să vrea , să aibă aceeaşi atitudine în toate acţiunile sale. La nivel psihologic, antrenamentul de Aikido îl eliberează pe om de tensiunea din viaţa de toate zilele, de separarea individului de mediu, a conflictului dintre gândire şi acţine (una vorbim şi alta facem). Prin antrenamentele de Aikido se urmăreşte dezvoltarea unui al şaselea simţ, unei îndemânări de a sincroniza intuitiv acţiunile proprii în fiecare situaţie, în aşa fel ca acţiunea să devină la fel de unică şi particulară ca şi situaţia respectivă. Mişcările corpului nu sunt decât un mijloc pentru a atinge starea de spirit relaxată în care se în vaţă cum să-ţi unifici toate aptitudinile şi cunoştinţele 
spre a le aplica oricărei
situaţii din viaţă, fără a risipi energia fizică
şi spirituală prin reacţii emotive inutile.În Aikido nu există competiţie, iar victoriile unui Aikidoka sunt fără spectatori. Singura victorie care este cea asupra propriei noastre persoane. în Aikido nu există lovituri sau procedee care să distrugă adversarul ci doar tehnici de apărare care-l descurajează sau imobilizează pe adversar, făcându-l să înţeleagă că lupta este inutilă, oferindu-i astfel şansa înţelegerii. După cum spunea şi O-Sensei, în cursul unui procedeu de Aikido, mai întâi Ki-ul este aspirat şi apoi aruncat, împreună şi sincron cu respiraţia. Ki-ul poate fi transmis de la o persoană la alta atât prin forţa personalităţii (forma de manifestare spirituală), cât şi prin forţa respiraţiei – concentrată şi dirijată corespunzător (forma de manifestare fizică). Prin practicarea Aikido se caută ca ideea de Ki să fie nu numai înţeleasă cu mintea, ci să fie simţită şi asimilată până intră în subconştient. însişirea tehnicilor de coordonare a acestei energii înseamnă atingerea unei anumite măiestrii în arta luptei care poate descuraja chiar intenţia unui atac. Este ţiut că poţi obţine victoria în trei feluri: 1) după ce te-ai luptat şi fiind mai puternic, mai priceput sau mai norocos, ai învins; 2) obţinerea victoriei înainte de a te lupta (adversarul se consideră dinainte învins ştiind că eşti mai puternic); 3) obţinerea victoriei fără luptă. Acest mod de a obţine victoria este specific Aikido-ului. 
O altă formă de manifestare a Ki-ului o reprezintă
Kiai. Kiai-ul este strigătul de luptă folosit de
multe arte marţiale în timpul atacului, pentru
reglarea respiraţiei. Nu este un strigăt vorbit ci
un sunet rezultat din expirarea violentă a aerului.
În Aikido nu se foloseşte dacât în situaţii
cu totul speciale cum ar fi atacul cu o armă, iar atunci
momentul este de maximă desfăşurare a procedeului de
apărare. Kiai-ul trebuie să exprime deplina unitate spirituală
şi corporală a celui ce sa apără. |